Diamanta Gheorghe își crește fiica, Raisa, în fostul birou bancar ocupat abuziv în care locuiește împreună cu restul familiei. În 2008 fusese un bancomat Caixa Laietana. Ușa, larg deschisă, arată luminițe de Crăciun, câțiva Moși Crăciuni atârnați pe perete și Diamanta Gheorghe îmbrățișându-și fiica de 11 luni, Raisa.
Există viață și într-o benzinărie abandonată. Lionela, o fetiță care arată cu degețelele ei că are deja 3 ani. Pe o bancă abandonată din partea de sus a orașului, doi adolescenți care se scaldă în picurători de apă caldă frecventează cele mai selecte școli din oraș. Unele dintre aceste mame o cunoșteau pe Violeta, mama româncă ce a murit săptămâna trecută într-un birou abandonat din Piața Tetuan, împreună cu cei doi copii ai săi. Și se tem că vor trebui să treacă prin același lucru.
Vezi mai multe: Spania. Ea este românca ce a murit lângă copiii și soțul ei: „Nu era nicio încuietoare, de ce nu au putut să iasă afară?” - FOTO
Copiii românilor, nevoiți să lupte cu cea mai cruntă sărăcie în cel mai bogat oraș din Spania
„Nu ne place să fim nevoiți să ne creștem copiii așa, dar nu avem de ales. Sper doar că vor avea o viață diferită de a noastră”, spune Diamanta Gheorghe pentru El Periodico.
Cei 656 de adulți și 209 copii care locuiesc în spații fără certificat de rezidență în Barcelona nu sunt eligibili pentru apartamente de închiriat sociale. Ei au doar dreptul de a locui în pensiuni și în mod temporar.
Călătoriile în România sunt ca niște scurte pauze. Casa lor este în Barcelona. Chiar dacă este vorba de un vechi birou bancar abandonat, cu o rețea electrică întreruptă și fără apă curentă. Diamanta Gheorghe a ajuns în Catalonia în urmă cu nouă ani, când avea 10 ani.
„Locuiam în L'Hospitalet de Llobregat cu părinții mei, iar copiii de la școală râdeau mereu de noi”, își amintește ea. „Nu a fost ușor, mergeam dintr-un loc în altul, eram mereu dați afară din casă”, insistă ea.
Așa că, explică ea, când a împlinit 14 ani, nu a mai mers la școală. „Acum regret, dar pe atunci nici nu voiam să mă trezesc dimineața”. S-a întors în România și s-a căsătorit la vârsta de 16 ani. La 19 ani, pe 8 ianuarie 2021, a născut-o pe fiica sa. „Mi-am dat seama că trebuie să ne întoarcem. În România, nașterea era foarte proastă... iar aici nu se plătește pentru sănătate sau școală, știam că fiica mea va avea mai multe oportunități”, spune ea.
„Nu are prieteni, râd de ea, o fac urâtă, româncă...“
Acum locuiește într-o bancă ocupată, alături de bunica ei de 52 de ani și de mătușa ei, care crește un bebeluș de 7 luni și o fetiță de 14 luni, o fată care, potrivit lui Diamanta Gheorghe, are și ea probleme la clasă. „Nu are prieteni, râd de ea, o fac urâtă, româncă...”, spune ea. Nu sunt cu bărbații lor aici. „Soții sfârșesc întotdeauna prin a pleca”, spune ea.
Cei șase trăiesc de pe urma bunicii lor. Ea este singura care are acte și primește un ajutor de 600 de euro pe lună. Tot ea este cea care vinde fier vechi, în timp ce serviciile sociale le dau 200 de euro pe lună pentru a se hrăni. „Între scutece, mâncare, mâncare pentru copii... avem noroc că vecinii ne dau lucruri pentru copii”. De exemplu, scaunul de masă în care stă copilul. Sau jucării folosite de la alți copii care vor fi cadouri de Crăciun.
Raisa, bebelușul, a fost diagnosticată cu o boală rară. Are o mână mai mare decât cealaltă și în fiecare săptămână merge la specialiștii de la Hospital del Mar. „Medicii îmi spun că nu are voie să răcească... și nici măcar nu avem apă caldă”, se plânge mama.
O duzină de ulcioare cu apă arată cum se face curățenie în familie. „Încălzim apă la aragaz și o turnăm peste noi cu gălețile în chiuvetă”, explică mama. Când se uită în urmă, nu vrea ca fiica ei să repete viața ei. „Vreau ca ea să poată studia, să se căsătorească dacă vrea și când va crește”, spune ea. Mama visează să lucreze. „Orice”. Dar ea nu are acte.
„Deși aceste locuri nu sunt bune pentru copiii noștri, este mai bine decât România“
Lionela știe deja ce vrea să devină când va fi mare. La doar trei ani, vorbește spaniola mai bine decât părinții ei analfabeți. „Vreau să fiu doctor, să vindec pe toată lumea”, zâmbește ea. Este dezordonată și poartă pijamale. „Azi e sărbătoare, nu avem școală”, spune ea în timp ce se joacă cu niște scaune pe stradă. Ea rostește cel puțin cinci nume de prieteni de școală. Dar nu se poate întâlni cu ei în afara orelor de curs. „Noi nu avem o casă, nu suntem ca ei”, spun părinții ei. Se uită la ea și zâmbesc. „Este foarte inteligentă”, aplaudă ei. Niciunul dintre ei nu are un permis de ședere în Spania. Chiar și cel mai tânăr, care s-a născut la Barcelona.
Familia explică faptul că locuiește de doi ani într-o benzinărie abandonată. Au plătit 3.500 de euro pentru a locui acolo. „Dacă vrei un acoperiș deasupra capului, trebuie să plătești pentru el”. De mai bine de zece ani, aceștia zăbovesc pe terenuri ocupate, în depozite sau spații comerciale. Tatăl cerșește în centrul orașului și vinde fier vechi.
„Cu toții gândim la fel, că, deși aceste locuri nu sunt bune pentru copiii noștri, este mai bine decât România. Sunt zile în care poți să le dai ceva de mâncare, dar în alte zile nu ai nimic”, explică o mamă singură cu cinci copii, care ocupă o bancă în cartierul cu cele mai mari venituri din oraș. „Bineînțeles că am auzit de familia din Piața Tetuan, au venit de la serviciile sociale să insiste să fim atenți”, adaugă ea. Într-o cameră păstrează fier vechi și aparate electrice pentru a le revinde. În alta se află aragazul pentru gătit și încălzirea apei. Și, spune ea, le interzice în mod expres copiilor săi să o atingă.
Cele două fiice mai mici ale sale merg la o școală publică, în uniformă. Fratele mai mare a renunțat și se ocupă cu vânzarea de fier vechi. Cea mai tânără, în vârstă de 19 ani, vrea să se întoarcă la școală pentru a-și lua bacalaureatul. Cea de-a treia fiică, în vârstă de 18 ani, a renunțat la școală când s-a căsătorit. Acum are o fetiță de un an. Mama explică acest lucru din ușa fostei bănci, temându-se că dacă va vorbi cu presa (nu vrea fotografii) va avea probleme cu serviciile sociale sau cu vecinii. Sunt familii care, după ce au cerut soluții în cartier, trebuie să suporte insulte în cartier. „Vreau o viață mai bună pentru ei”, insistă mama, care, cu doar o lună în urmă a început un curs pentru a învăța să scrie și să citească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
