Barna, după discuţiile cu Orban: "Este scenariul cel mai probabil pentru România"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că a convenit cu premierul desemnat, Ludovic Orban, ca, în cazul celui de-al doilea Guvern care va veni în Parlament, principalul obiectiv din program să fie alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât să existe acest mandat din partea Legislativului dacă PSD va "forţa" învestirea Cabinetului şi nu se va ajunge la alegeri anticipate.

"A fost o discuţie de lucru de aproape două ore. (...) Am discutat, bineînţeles, despre agenda politică a momentului, respectiv alegerile anticipate ca prioritate pentru USR şi pentru Alianţa USR PLUS. Perspectiva este una foarte clară, în momentul de faţă, să picăm această primă propunere de Guvern care se află acum pe masa Parlamentului pentru a ajunge la cea de-a doua nominalizare, care, la rândul ei, fiind respinsă, să intrăm în ceea ce aşteaptă toată România, respectiv alegeri anticipate. I-am spus foarte clar premierului Orban că atât USR, cât şi Alianţa USR PLUS suntem pregătiţi pentru alegeri, fie că vor fi anticipate, fie că vor fi la termen", a afirmat Barna, la plecarea de la Palatul Victoria, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban.

 

Dan Barna: Premierul, de acord cu primari în două tururi



Liderul USR a precizat că şi-a exprimat în discuţiile cu premierul "dezamăgirea" că este "un sentiment general în societate că primarii în două tururi, această miză pentru democraţia din România a fost sacrificată pentru obiectivul alegerilor anticipate care implică în continuare anumite riscuri".

"O să vedem ce va face PSD şi dacă vor acţiona pentru România sau vor intra într-o logică din aceea de tergiversări prin Birouri permanente şi prin lipsă de cvorum, riscuri care, de altfel, există", a spus Barna.

El a precizat că şeful Executivului a fost de acord cu propunerea sa ca principalul obiectiv al celui de-al doilea Executiv care ar urma să vină în Parlament pentru a fi respins să fie alegerea primarilor în două tururi.

"I-am cerut premierului şi a fost de acord ca pentru cel de-al doilea Guvern primul obiectiv al programului de guvernare să fie alegerea primarilor în două tururi, dar şi celelalte elemente din acordul politic pe care l-am semnat cu PNL la învestirea Guvernului toamna trecută, astfel încât, în situaţia în care cei de la PSD vor forţa învestirea unui Guvern, acel Guvern să aibă un mandat de la Parlament să revină la primarii în două tururi, să rezolve şi să ia măsurile pe mediu, spre exemplu, sau pe cele legate de Secţia specială, care se găsesc în momentul de faţă în acordul cu PNL", a explicat Barna.

 

Barna, despre un Guvern PNL - USR PLUS: "Este scenariul cel mai probabil pentru România"



El a adăugat că discuţiile au pornit de la obiectivul că Guvernul care va fi audiat săptămâna viitoare în Parlament "va pica", iar "în orice scenariu miza este ca în programul de guvernare al următorului (Executiv - n.r.) să existe şi primarii în două tururi".

Întrebat dacă s-a discutat ca, după anticipate, dacă se va ajunge acolo, se ia în calcul un Guvern PNL - USR PLUS, Barna a răspuns: "Este scenariul cel mai probabil pentru România, vom vedea, în funcţie de rezultatele electorale, evident".

"Bineînţeles, am abordat şi acest subiect, dar haideţi să luăm lucrurile în ordinea lor firească, primul obiectiv este ca acest Guvern care este în momentul de faţă în Parlament să nu fie învestit, astfel încât să facem următorul pas şi, sper eu, ultimul, spre alegeri anticipate", a mai declarat liderul USR.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel