Băsescu, atac la adresa lui Arafat: „ Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui. Faceți-l ministrul Culturii“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat, miercuri, un atac la adresa șefului DSU, Raed Arafat, spunând că în situație de criză, ISU are nevoie de un cap limpede. „Nu lăsați țara și viața oamenilor pe mâna lui Arafat”, transmite Băsescu autorităților.

Traian Băsescu spune că Inspectoratul pentru Situații de Urgență este o structură militarizată care are ca obiectiv fundamental al activității „eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență”.

„În criza Covid-19, ISU gestionează locurile disponibile la ATI și mijloacele de transport destinate bolnavilor aflați în situație critică. Cât timp au fost 200 de bolnavi pe cele circa 1100 de locuri de la ATI nu au fost probleme. Când s-a ajuns la 1000 de bolnavi pe circa 1100 de locuri, ISU a ajuns la <performanța> de a nu îi transfera în timp util pe cei şase bolnavi de la Timişoara, pe locurile disponibile din alte spitale, ceea ce a dus pur și simplu la uciderea a șase oameni din spitalul bramburitului doctor Mustea”, spune Băsescu.

Fostul președinte afirmă că s-a ajuns la un moment de criză pentru care era necesar un cap limpede care să dirijeze misiunea de salvare a celor șase bolnavi, iar Băsescu amintește de misiunile eșuate ale DSU.

Fostul președinte atrage atenția guvernanților să nu lase țara „pe mâna lui Arafat”.

 

„La fel s-a întâmplat în Apuseni, cu ocazia prăbușirii avionului pilotat de Iovan, care trebuia să asigure un transport pentru un transplant de inimă. La fel s-a întâmplat la Colectiv, unde lipsa unui cap limpede a îndepărtat salvările private şi a accentuat harababura organizatorică. La fel s-a îmtâmplat la accidentul cu elicopterul prăbușit pe lacul Siutghiol din Mamaia”, spune Băsescu, apoi trage o concluzie: „Arafat este foarte bun pentru achiziţii de salvări vopsite în roşu sau pentru funcția de purtător de cuvânt și de imagine tv. (...) Pentru mine, om care am trecut prin multe momente limită, este uşor să înţeleg că Arafat nu poate reacţiona eficient în momente de criză”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

„Guvernanţilor, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator. Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui Arafat. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză, nu poate coordona lucid în situaţii de criză. Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l ministrul culturii, ministrul lucrărilor publice, director de investiţii la ISU, director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă. Nu-ţi vreau răul doctore”, mai scrie Băsescu, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel