Băsescu: Domnul Ministru Cîţu poate face acest lucru, cu condiţia să-i „zboare” din minister pe toţi cei care susţin că nu se poate

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
captura video Digi 24
captura video Digi 24

Traian Băsescu scrie pe Facebook că România pierde anual 6 miliarde de euro din cauza slabei colectări a TVA, lucru ce poate fi reglat prin introducerea sistemelor digitale de supraveghere a activităţilor comerciale şi de plată a acestei taxe. 

 

"În perioada următoare voi încerca să-mi informez cititorii despre unele realităţi ale României raportate la ansamblul Uniunii Europene. Azi despre TVA.
Ne-am obişnuiut să ne autodefinim ca fiind unici în cele rele din Uniunea Europeană. Că adesea suntem „campioni” este adevărat, dar întotdeauna suntem urmaţi de cineva. De multe ori contează şi criteriile după care „clasamentele” sunt întocmite. Iată realitatea la zi a colectării TVA în Uniunea Europeană.
Încasarea TVA este o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene datorită comportamentului evazionist sau fraudulos al multor agenţi economici, indiferent de naţionalitate.
Conform evaluărilor experţilor, anual Statele Membre pierd de pe urma fraudării plăţii către stat a TVA, suma de 137 miliarde Euro ceea ce înseamnă că fiecărui cetăţean european îi sunt furaţi prin evaziune fiscală la TVA, 267 Euro.
Statele Membre reuşesc colectarea TVA la niveluri diferite. Cea mai bună colectare o are Luxemburg unde procentul fraudat este de 0,7 la sută în timp ce, cu 35,5 la sută procent din TVA necolectat, România este ţara cu cel mai înalt procent de fraudare a TVA.
Dacă la analiza în procente suntem „campionii fraudării TVA” atunci când convertim procentul în bani constatăm că în România se fraudează anual 6 miliarde Euro (22 mil locuitori x 267 Euro) din totalul de 137 miliarde la nivelul UE, ceea ce este departe de a ne situa pe primele locuri în clasamentul evazioniştilor fraudatori ai bugetelor naţionale şi ai bugetului UE. În fapt cele 6 miliarde Euro fraudate în România reprezintă 4,3 la sută din totalul TVA fraudat la nivelul UE.
Semnificativ este faptul că în ultimii ani se înregistrează o creştere a nivelului de fraudare a TVA în ţări precum Germania, Grecia şi Latvia.
Rămânând la nivel naţional, cele 6 miliarde Euro cu care statul este furat reprezintă o sumă enormă pentru noi. Dacă ar fi colectaţi, cei 6 miliarde ar acoperi integral deficitul bugetului pe anul 2020. În lipsa colectării integrale a TVA, statul va trebui să împrumute cei 6 miliarde Euro (29 miliarde Ron la care va plăti dobânzi de cca 4 la sută)).
Care este soluţia diminuării fraudării TVA ?

Evident nu descinderile în haită, televizate, ale ANAF peste vânzătorii de la tarabele de prin iarmaroace sau la micii vânzători de pătrunjel şi ghiocei de la colţul străzii.
Soluţia este introducerea sistemelor digitale de supraveghere a activităţilor comerciale şi de plată a TVA. O astfel de operaţiune nu poate costa mai mult de 1 miliard Euro ceea ce este infinit mai puţin decât pierderile actuale ale statului.
Cred că Domnul Ministru Câţu poate face acest lucru, cu condiţia să-i „zboare” din minister pe toţi cei care susţin că nu se poate . Şi ca să nu-mi bat capul prea tare aş face o vizită în Regatul Unit să văd cum funcţionează un sistem digitalizat de încasare TVA, după care aş contracta implementarea în România exact cu firma care a făcut implementarea programului pentru insulari.
Nu trebuie să fie o licitaţie parazitată de Ghiţă, Socol, Florică, Pescariu şi alţi artişti autohtoni ai licitaţiilor din IT ci va trebui să fie o achiziţie cu negociere directă stabilită prin lege.", a scris europarelaamentarul PMP Traian Basescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel