Băsescu: Să mergem la vot pe 24 FEBRUARIE !

Narcis Popa |
Data publicării:
Traian Basescu in Parlament
Traian Basescu in Parlament

Traian Băsescu face un apel la populația Republicii Moldova să iasă masiv la votul care are loc pe 24 februarie. 

"Să mergem la vot ACUM !
Duminică 24 februarie 2019, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare, într-un sistem electoral conceput să reducă şansele partidelor pro-occidentale şi unioniste.
Singurul mod de a înfrânge incorectitudinea sistemului electoral este o prezenţă masivă la vot a celor aproape 3 milioane de cetăţeni cu drept de vot.
Ce opţiune are electoratul ?
1.Votul pentru partidul lui Dodon care înseamnă „predarea la cheie" a Republicii Moldova către Moscova şi oligarhia rusă;
2.Votul pentru partidul oligarhului Plahotniuc care înseamnă o ţară izolată, aservirea instituţiilor statului şi a averii ţării către un singur om şi interesele lui;
3.Votul pentru „ACUM", condusă de Maia Sandu şi Andrei Năstase, care înseamnă o ţară deschisă către occident şi România, o şansă pentru modernizarea Republicii Moldova a instituţiilor sale şi o administrare în folosul cetăţenilor.
4.Opţiunea unionistă este neconsolidată acum, având în vedere că partide ca PUN şi PLR nu s-au înscris în competiţia electorală, în timp ce liberalii sunt compromişi de alianţa pe care la un moment dat Ghimpu a făcut-o cu Plahotniuc.
Este o obligaţie patriotică a cetăţenilor Republicii Moldova să participe la vot pentru a-şi decide soarta indiferent că se află în ţară, în România sau oriunde în Europa.
Îmi pare rău că nu mai sunt cetăţean al Republicii Moldova pentru a vota „ACUM", dar cu siguranţă soţia mea, Maria Băsescu, căreia Plahotniuc şi Dodon nu i-au anulat încă cetăţenia Republicii Moldova, va vota „ACUM".
Să mergem la vot ACUM !" este mesajul lui Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel