Bătrân de 81 de ani, şantajat cu imagini compromiţătoare de patru românce, printre care şi o minoră

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Patru femei din Luduş au şantajat cu fotografii compromiţătoare un bărbat de 81 de ani, iar două dintre ele au fost arestate preventiv, după ce i-au solicitat bărbatului aproximativ 250.000 de lei.

"La data de 29 martie a.c., în urma activităţilor desfăşurate, au fost identificate patru femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 ani, toate din Luduş, bănuite de şantaj. În perioada iulie 2020 - februarie 2021, în urma unor vizite la domiciliul unui bărbat, de 81 de ani, din Luduş, una dintre persoanele bănuite ar fi realizat mai multe fotografii cu acesta, în ipostaze compromiţătoare, iar, ulterior, femeile l-ar fi şantajat pe bărbat cu divulgarea imaginilor şi i-ar fi solicitat diverse sume de bani. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 250.000 de lei", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de IPJ Mureş.

Două dintre femei au fost reţinute şi apoi arestate preventiv.

"În cursul zilei de ieri, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş - Poliţia oraşului Luduş au reţinut, pentru 24 de ore, două femei, din Luduş, bănuite de şantaj. Ulterior, acestea au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile. (...) În cauză, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, în vederea probării întregii activităţi infracţionale", se mai arată în comunicatul IPJ Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel