Femeia de 83 de ani care a sunat la 112 și a spus că moare de frig în casă a ajuns la spital. După ce cazul ei a ajuns public, ea a fost vizitată de reprezentanții Primăriei Constanța care au susținut că o vor ajuta. Doar că lucrurile nu s-au rezolvat, dimpotrivă.
În urmă cu câteva zile, un polițist local din Constanța dezvăluia faptul că bătrâna a sunat la 112 pentru a cere ajutorul. Elena Bocioagă a spus că moare de frig și de singurătate. Nu mai avea pe nimeni, iar caloriferul electric nu se încumeta să-l bage în priză de frica facturilor.
Bătrâna s-a răzgândit și nu mai vrea la căminul pentru persoane vârstnice
Cazul ei, făcut public, a ajuns și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) din cadrul Primăriei Constanța. Luni, 30 ianuarie, aceștia s-au dus acasă la femeie și au realizat o anchetă socială în care au constatat condițiile în care trăiește.
„S-a propus instituționalizarea în căminul pentru persoane vârstnice. Orice internare presupune consimțământul persoanei în cauză. Aceasta și-a exprimat acordul pentru a fi adusă în cămin. A doua zi, asistenții sociali au luat legătura cu asistentul social din cadrul Spitalului de Urgență. S-a decis transportarea la spital, cu ambulanța, marți, pe 31 ianuarie, pentru analize. A fost condusă cu ambulanța înapoi la domiciliu. Au stabilit ca în ziua de 1 februarie, aceasta să fie adusă la cămin. Miercuri, 1 februarie, când colegii au mers să o aducă la cămin, doamna s-a răzgândit ulterior. Noi nu avem voie să luam pe nimeni cu forța”, a declarat Monica Poptile, directorul DGAS Constanța.
Bătrâna s-a răzgândit și chiar s-a speriat în clipa în care a aflat că, internată la cămin, va pierde locuința în care stă în chirie, locuință proprietate a primăriei. Mai mult, martorii spun că asistenții social s-au comportat nepotrivit, folosind un ton dur.
În cursul zilei de joi, 2 februarie, bătrâna s-a simțit rău, iar o ambulanță a transportat-o la spital pentru investigații medicale.
Directoarea DGAS Constanța spune că angajații direcției au urmat procedurile legale și s-au comportat conform regulamentelor.
„Pădure fără uscăciuni nu există. O să efectuez personal, sau prin intermediar, cu acordul domnului primar. O să luăm măsurile necesare, atât cât ne permite legea. Vom analiza imaginile și vom lua măsuri în consecință, atât în privința doamnei, cât și a comportamentului funcționarilor”, a declarat Felicia Ovanesian, city-managerul orașului, potrivit Adevârul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News