Atacul a fost revendicat online de un grup puţin cunoscut numit Awliyaa al-Dam (Gardienii sângelui).
În jurul orei locale 21:30 (18:30 GMT), un corespondent al agenţiei France Presse a auzit câteva explozii puternice în suburbiile nord-vestice ale Erbilului.
Surse de securitate irakiene şi occidentale au declarat că cel puţin trei rachete au fost lansate spre aeroport.
Pe lângă complexul militar, două dintre ele au căzut peste zone rezidenţiale de la periferia oraşului.
Delovan Jalal, responsabil al departamentului de sănătate din Erbil, a declarat că cel puţin cinci civili au fost răniţi, dintre care unul era în stare gravă.
Colonelul Wayne Marotto, purtătorul de cuvânt al coaliţiei conduse de SUA, a declarat pentru AFP că angajatul civil nu era irakian, dar nu a fost în măsură să precizeze imediat naţionalitatea acestuia.
Irakul a condamnat atacul
Ministerul de Interne al Kurdistanului a confirmat într-o comunicat că "mai multe rachete" au lovit oraşul. El a precizat că agenţiile însărcinate cu securitatea au lansat "o anchetă minuţioasă" şi le-a cerut civililor să rămână acasă până la noi ordine.
Forţe de securitate au fost desfăşurate în jurul aeroportului după atac, în timp ce zgomotul elicopterelor în zbor a putut fi auzit la periferia oraşului, potrivit unui corespondent al AFP.
Media de propagandă pro-iraniene au fost primele care au anunţat atacul.
Preşedintele irakian, Barham Saleh, a declarat pe Twitter că atacul a fost "un act terorist criminal" şi "o escaladare periculoasă" pentru securitatea în regiune, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News