BCS – scorul care poate prezice riscul de demență și depresie

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

La finalul anului trecut, oamenii de știință au anunțat că au creat BCS - Brain Care Score - un instrument pentru evaluarea riscul de demență sau accidentului vascular cerebral, fără a fi nevoie de proceduri medicale. Acest scor, care ajută deopotrivă pacienții și medicii să identifice modificări benefice ale stilului de viață, care ar putea prezice și care sunt șansele de a dezvolta depresie de-a lungul vieții.

Scorul de îngrijire a creierului, BCS, care cuprinde 21 de puncte, măsoară 12 factori legați de sănătatea fizică, de stilul de viață și de componentele socio-emoționale ale fiecărui pacientului. Potrivit studiului, un scor BCS mai mare a fost asociat cu un risc mai scăzut de a dezvolta depresie după 60 de ani. În cercetare s-au folosit date de la peste 500.000 de persoane, cu vârste între 40 și 69 de ani, din Marea Britanie, pe o perioadă de 10 ani.

BCS folosește patru componente fizice: tensiunea arterială, colesterolul, hemoglobina A1c și indicele de masă corporală, cinci factori de stil de viață: nutriția, consumul de alcool, activitățile aerobe sau cunoscutul cardio, somnul și fumatul și trei aspecte socio-emoționale: relațiile, gestionarea stresului și sensul vieții. Cu cât scorul unui pacient este mai mare, cu atât este mai mic riscul de a dezvolta boli cerebrale.

Pentru participanții la noul studiu, fiecare diferență pozitivă de cinci puncte în BCS-ul lor a fost asociată cu un risc cu 33% mai mic de depresie târzie, cât și cu un risc cu 27% mai mic de depresie, demență și accident vascular cerebral la sfârșitul vieții.

Autorii au găsit, de asemenea, o relație clară între BCS inițial și riscul de depresie în rândul celor sub 50 de ani, pentru că se așteptau ca numai cei în vârstă să prezinte modificări neuro-degenerative și inflamatorii care pot duce la depresie, demență și accident vascular cerebral. Este cunoscut faptul că în cazul bolii Alzheimer patologia începe în creier cu decenii mai devreme decât simptome de pierdere a memoriei. Când o persoană de 65 de ani este diagnosticată cu demență, înseamnă că boala a început în creier între 35 și 45 de ani. Același lucru se întâmplă și în cazul infarctului miocardic sau al accidentului vascular cerebral pe care un adult îl suferă după ce a avut colesterolul crescut la 30 de ani.

Există cercetări preliminare care indică faptul că unele antidepresive ca escitalopramul, pot încetini acumularea proteinei beta-amiloid în creier, care în cantitate crescută este semn distinctiv al bolii Alzheimer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel