La locul accidentului au fost trimise trei echipaje medicale și elicopterul SMURD.
“Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului au fost patru victime: două de sex masculin de 20 de ani, respectiv 18 ani, o persoana de sex feminin de 16 ani și un copil de 6 luni. Din nefericire, pentru copilul de 6 luni nu s-a mai putut face nimic, acesta a fost declarat decedat de către medicul aflat la fata locului”, a anunțat Biroul de Presă al ISU Horea Mureș.
Purtătorul de cuvânt al ISU a declarat, la Antena 3, că micuța nu era ținută în autoturism într-un dispozitiv special. Cel mai probabil ea era ținută în brațe. Din impact, a fost proiectată prin parbriz. 0132Din informațiile aflate de la fața locului, din păcate, copilul, în urma impactului, a zburat efectiv afară din mașină. După ce își vor reveni victimele, probabil că se vor face anumite constatări", a declarat pentru Antena 3 Daniel Petru, purtător de cuvânt ISU Mureș.
Celelalte trei victime au fost preluate și transportate la UPU SMURD Târgu Mureș cu răni grave.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News