Bebeluș român de cinci luni, mort de TBC la „Marius Nasta”. Părinții nu l-au dus la medic de teama infectării cu COVID

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un bebeluș de doar 5 luni a murit, joi, de tuberculoză, pentru că părinții nu l-au adus la timp la spital de teamă infectării cu noul coronavirus., a precizat managerul Institutului "Marius Nasta". 

„Am avut o zi foarte tristă. Un copil de 5 luni bolnav de tuberculoză a murit în <Marius Nasta>. E al doilea caz pe care îl avem anul acesta, este al doilea copil bolnav de tuberculoză care moare la noi. Este o realitate tristă și dură. 

Copilul face turberculoză infectat de adultul lângă care trăiește, iar adultul bolnav sau simptomatic care nu ajunge la medic, poate de frica infecției cu Covid, pentru că asta pare să fie cea mai mare frică acum, ajunge să își îmbolnăvească propriul copil și să îl piardă.

Sunt speriați, se tem că, ajungând într-un cabinet, s-ar putea infecta prin contact cu alte persoane. Plus frica de stigmă, pentru că un pacient care tușește nu se gândește acum că ar putea avea tuberculoză, ci Covid. Cele două nu se exclud, avem pacienți cu ambele boli", a spus Beatrice Mahler la Digi 24. 

Acesta este al doilea caz de deces la un copil infectat cu bacilul Koch în ultima perioadă la această unitate medicală.

Beatrice Mahler: Avem cazuri dramatice de tuberculoză cum nu am avut în ultimii 15 ani

 

Ea spune că nu este singurul caz și că acestea au început să ddevină tot mai frecvente în ultima perioadă. „Acum avem o fată de 14 ani cu tuberculoză cu o afectare cerebrală care a pus-o în căruciorul cu rotile și care a făcut-o să fie dependentă de oxigen. Avem cazuri dramatice de tuberculoză cum nu am avut în ultimii 15 ani", a afirmat Beatrice Mahler. 

Medicul a atras atenția că în ciuda pandemiei, bolnavii cronic trebuie să fie priviți cu aceeași atenție și a făcut un apel către acești pacienți să meargă la doctor: "Să facem un efort să primim acești bolnavi să îi rugăm să vina către noi".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel