Belarus interzice importurile de alimente din ţările occidentale, drept răspuns la noile sancțiuni

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Belarusul a anunţat marţi că va interzice de la 1 ianuarie importurile de alimente din mai multe ţări occidentale, ca răspuns la noile sancţiuni împotriva Minskului.

Sancțiunile au venit în urma faptului că Minskul este acuzat că ar fi organizat o criză a migraţiei la graniţele Uniunii Europene, relatează AFP, preluată de Agerpres. Astfel, potrivit unui decret al guvernului belarus, o serie de produse alimentare, în special fructe, legume, carne şi produse lactate din UE, Canada, SUA, Regatul Unit şi alte ţări europene vor fi de acum interzise la import.

''Au fost luate măsuri de retorsiune ţinând cont de încercările permanente ale Occidentului de a exercita colectiv o presiune ilegală cu sancţiuni împotriva ţării noastre'', a indicat guvernul de la Minsk, într-un comunicat.

Restricțiile intră în vigoare la 1 ianuarie. Acestea ar urma să fie în vigoare timp de şase luni, a precizat sursa citată.


Belarus, sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

 

În urmă cu o zi, Belarus a anunțat și sancţiuni împotriva companiilor aeriene din statele membre ale UE şi din Regatul Unit.

Astfel, noile măsuri, venite ca răspuns împotriva ''presiunii externe ilegale prin sancţiuni'' a Occidentului au ca obiectiv apărarea intereselor naţionale ale Belarusului, semnalează un comunicat al Ministerului de Externe de la Minsk. Produsele occidentale vor fi înlocuite cu ''produse similare din ţări prietene'', mai notează MAE belarus.

Cu privire la ''restricţiile ilegitime'' împotriva sectorului aviatic belarus, guvernul de la Minsk susţine că acestea vizează concurenţa neloială, prin urmare ''măsuri similare vor fi adoptate și de Belarus, drept răspuns, faţă de companiile aeriene din UE şi din Regatul Unit'', menţionează MAE de la Minsk.

Minskul extinde lista persoanelor ''indezirabile'' pe teritoriul țării


În același timp, țara îşi va continua drumul către integrarea economică cu Rusia. De asemenea, adaugă MAE belarus, va fi extinsă lista persoanelor ''indezirabile'' pe teritoriul belarus, pe aceasta regăsindu-se cetăţeni din ţări pe care Minskul le acuză că discriminează funcţionari, ziarişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor regimului condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

Cu toate acestea, regulile ar putea fi anulate, însă doar dacă ţările care au impus sancţiuni renunţă la logica de tip ''Război Rece'' şi revin pe calea ''cooperării constructive''.

Statele occidentale au adoptat împotriva Belarusului mai multe serii de sancţiuni după reprimarea manifestaţiilor opoziţiei care au contestat corectitudinea alegerilor prezidenţiale din august 2020, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel