"Ei pot face tot ce vor, iar noi nu avem niciun drept", a declarat pentru AFP această profesoară de matematică eliberată după ce a petrecut patru zile în închisoare, împărţind cu circa 50 de deţinute o celulă destinată unui număr de patru persoane.
În total, cel puţin 6.700 de persoane au fost arestate în Belarus de duminică seară, cu prilejul unor manifestaţii fără precedent împotriva victoriei controversate în alegerile prezidenţiale a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani.
După eliberarea lor vineri dimineaţă, sute dintre aceste persoane au descris infernul trăit în detenţie, unde au fost private de apă, hrană şi somn, bătute şi torturate cu curent electric.
Abia ieşiţi din închisori, mai mulţi foşti deţinuţi au fost transportaţi la spital cu ambulanţe, potrivit unui jurnalist al AFP.
Printre ei este şi Maksim Dovjenko, de 25 de ani, care susţine că nici măcar nu a participat la manifestaţii şi că doar s-a nimerit într-un loc în care poliţia a intervenit în forţă.
"M-au lovit foarte puternic la cap (...), spatele meu este acoperit de pete albastre după loviturile de baston (...). Mi-au ars mâinile cu ţigări", povesteşte el.
Femei ameninţate cu violul. Bărbaţi dezbrăcaţi, bătuţi cu bâtele
Potrivit ONG-ului Amnesty International, mai multe femei au fost ameninţate cu violul în detenţie şi unii bărbaţi au fost obligaţi să se aşeze în patru labe, în întregime dezbrăcaţi, pentru a fi bătuţi cu bâtele.
Iana Bobrovskaia susţine că a fost privată de hrană timp de trei zile şi că i s-a refuzat hârtia igienică, gardienii spunându-le femeilor deţinute să se şteargă cu propriile haine.
Olesia Stogova, o rusoaică arestată pe străzile din Minsk în timp ce privea manifestaţiile, compară detenţia sa cu un sejur într-o "cameră de tortură".
Venită de la Sankt Petersburg în vizită la un prieten din Belarus, rusoaica de 30 de ani spune că a fost bătută cu bastoanele şi ameninţată că va fi "desfigurată" dacă nu "recunoaşte".
Citeşte şi: Mihai Șora, mesaj plin de DURERE: "Oameni buni! Sunt arestaţi, bătuţi, schingiuiţi cu bestialitate!"
Ţinută într-o celulă de patru persoane împreună cu patruzeci de alte femei, "eram ca sardinele în cutie, în picioare, toate leoarcă de sudoare", a relatat ea jurnaliştilor AFP.
"Nu se putea respira", a adăugat Olesia Stogova, care spune că tratamentul bărbaţilor deţinuţi a fost chiar mai rău.
Ales Puşkin, celebru artist belarus, arestat în timpul manifestaţiei, susţine că a fost bătut până când a devenit "albastru".
"Am fost brutalizat în fiecare zi", a declarat pentru France Presse bărbatul de 55 de ani.
Mihail Cernenkov, antreprenor în vârstă de 43 de ani, a declarat la rândul său că a fost torturat cu curent electric şi lovit cu bastoanele.
"Nu am crezut niciodată că astfel de lucruri se pot întâmpla aici", în această ţară "paşnică", a mărturisit Iana Bobrovskaia. "Este dificil chiar de imaginat în secolul al XXI-lea!", a adăugat ea.
Citeşte şi: Nora Dincă: "Îi îneacă în SÂNGE. Vă rog, distribuiţi"
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News