Belgia a declarat epidemie de gripă. România ar putea să ia azi aceeași măsură 

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Autoritățile din Belgia au decretat oficial epidemie de gripă, după ce nivelul infecțiilor a ajuns la același nivel cu COVID. Măsuri similare au fost luate și de Germania și Slovacia, iar România ar putea să li se alăture începând chiar de astăzi.

Institutul național de sănătate publică din Belgia (Sciensano) a decretat oficial epidemie de gripă miercuri, după ce numărul de cazuri a ajuns la același nivel cu COVID.

"Gripa a revenit deja de ceva timp în țara noastră, dar acum sunt îndeplinite toate criteriile pentru a putea vorbi despre o epidemie de gripă", a anunțat institutul, explicând că s-a observat o "creștere clară" a numărului de cazuri de gripă în rândul medicilor generaliști, precum și în ceea ce privește testele de laborator și spitalizările.

Pe lângă virusul gripal, circulă în prezent virusul bronșiolitei, coronavirusul și alte virusuri respiratorii care pot provoca aceleași simptome, a adăugat institutul citat de Politico.

Pacienți cu gripă și coronavirus, o combinație periculoasă

 

"Acum vedem în spitalele noastre cam tot atâția pacienți cu gripă cât pacienți cu corona", a declarat Steven Van Gucht, virusolog la Sciensano. "Dar este foarte posibil ca numărul de pacienți cu gripă spitalizați să preia conducerea".

Sectorul sănătății se confruntă deja cu dificultăți din cauza numărului mare de cazuri, dar experții prezic că ce este mai rău ar putea fi încă de așteptat. Vârful este așteptat în trei sau patru săptămâni, potrivit lui Van Gucht, care a adăugat că "este întotdeauna posibil ca populația să facă un vaccin antigripal".

Sezonul de gripă din Europa a debutat mai devreme în acest an, iar internările în spitale din cauza acestei boli au crescut încă din octombrie.

Alte țări, precum Germania și Slovacia, au declarat deja epidemie și se așteaptă ca și alte țări să facă același lucru.

Și România ar putea declara "stare de epidemie de gripă"

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este foarte probabil ca România să declare epidemie de gripă, având în vedere că în această săptămână cel mai probabil se va înregistra a treia de creştere consecutivă a cazurilor de gripă.

Rafila a declarat că există un anumit algoritm care duce la declararea stării de epidemie în orice ţară din Uniunea Europeană. Astfel, o creştere progresivă timp de trei săptămâni a cazurilor cu minimum 20% în fiecare săptămână consecutiv şi o rată de izolare a virusurilor gripale care depăşeşte 10% din totalul prelevatelor certifică apariţia epidemiei.

"Aşteptăm cifrele de mâine, joi se face bilanţul, este foarte probabil ca să avem a treia săptămână de creştere consecutivă şi atunci sigur se va declara această situaţie ca stare de epidemie de gripă. Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi. Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte. Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu. O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie - orice persoană răcită, inclusiv copiii, să nu se întoarcă în colectivitate decât după ce simptomele dispar, pentru că cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie", a arătat Alexandru Rafila, la Digi 24.

Potrivit ministrului, apariţia perioadei pandemice este mai rapidă cu trei-patru săptămâni faţă de alţi ani.

"Este o situaţie cu care noi ne-am mai confruntat şi în alţi ani, doar că de data aceasta faţă de alţi ani apariţia acestei perioade epidemice este mai rapidă cu trei-patru săptămâni, ceea ce nu este neaşteptat pentru că se întâmplă şi în Uniunea Europeană, mai ales după doi ani de restricţii în care circulaţia virusurilor care produc infecţii respiratorii, inclusiv a virusurilor gripale, a fost mult redusă. Odată cu ridicarea tuturor restricţiilor circulaţia virusurilor este foarte intensă şi populaţia este mai puţin pregătită din punct de vedere imunologic să se apere şi numărul mare de viroze, inclusiv de cazuri de gripă este consecinţa acestei situaţii", a mai explicat ministrul Sănătăţii.

 

----------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel