Belgia. Medicii i-au întors spatele premierului, în semn de protest

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un protest atipic a avut loc la unul dintre spitale din Bruxelles. În cadrul vizite sale la unitatea medicală, șefa guvernului Sophie Wilmes, a avut o primire dură din partea personalului medical care i-a întors spatele.

Infirmierii şi alţi membri ai personalului medical s-au aliniat la intrarea în spitalul Saint Pierre din Bruxelles când Sophie Wilmes a sosit şi i-au întors ostentativ spatele la apropierea maşinii oficiale, potrivit France Presse, preluată de Agerpres.

Protestul cadrelor medicale a fost menit să tragă un semnal de alarmă asupra lipsei acute de resurse a spitalelor şi a decretelor oficiale care pot să-i oblige să lucreze dacă criza de COVID-19 o cere, potrivit presei belgiene.

 

„Cerem ca meseria să fie revalorizată”

 

Personalul medical este nemulțumit și reclamă condițiile de muncă, iar protestul a subliniat perfect acest lucru.

„Politicul întoarce spatele constant cererilor noastre de ajutor. Echipele au personal insuficient, iar rezultatele dovedesc asta. Cerem ca meseria să fie revalorizată”, a spus un infirmier, sub rezerva anonimatului, la radioteleviziunea publică RTBF.

În timpul vizitei oficiale, lucrurile s-au mai detensionat, un purtător de cuvânt al şefei executivului declarând că aceasta a vorbit timp de 40 de minute cu reprezentanţi ai protestatarilor.

„Situaţia sanitară, protecţia, încărcătura mentală, valorizarea meseriei, finanţarea asistenţei medicale, niciun subiect nu a fost ocolit”, a scris şefa guvernului într-o postare pe Twitter, după ce vizita s-a încheiat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel