Publicitate
Începând cu 1 Mai, Belgia va implementa noi reguli ce vizează sectorul sănătății, mobilitatea și piața muncii. Printre acestea se numără modificări în procedurile de angajare pentru lucrătorii din țări terțe și măsuri pentru siguranța rutieră.
În Flandra, regulile privind angajarea lucrătorilor din alte țări vor fi ajustate. Această modificare va permite deținătorilor Cărții Albastre Europene pentru lucrătorii cu înaltă calificare să-și schimbe mai ușor angajatorul, însă ei vor trebui să primească o remunerație anuală mai mare, de cel puțin 130% din salariul mediu brut anual din regiune.
Scopul acestor modificări este de a atrage mai bine talentele din străinătate, având în vedere penuria de forță de muncă și de a reduce abuzurile și migrația economică neregulată.
Siguranța rutieră
Începând cu aceeași dată, va fi eliminată perioada de așteptare de 15 minute înainte de testul de respirație în cazul controalelor pentru alcoolemie. Acest lucru va duce la creșterea numărului de controale și la o reacție mai rapidă în cazul șoferilor sub influența alcoolului.
Această măsură este parte din eforturile Belgiei de a atinge obiectivul de zero decese și răniri grave pe drum până în 2050. Conducerea sub influența alcoolului rămâne o cauză majoră a accidentelor rutiere în țară.
Rambursarea pentru lentilele de contact și de ochelari
Institutul Național de Asigurări pentru Boli și Invaliditate (INAMI) va extinde asistența financiară pentru lentilele de contact și ochelari, în anumite condiții. Până în prezent, această facilitate era disponibilă pentru persoanele cu un defect ocular de cel puțin -/+ 7,75 dioptrii, însă, începând cu 1 Mai, aceasta va fi extinsă și la persoanele cu un defect de minim -/+ 6 dioptrii. Aproximativ 154.000 de persoane suplimentare vor fi eligibile pentru rambursare în urma acestei modificări.
În ceea ce privește lentilele de ochelari, până acum, adulții peste 18 ani cu un defect de -/+ 7 dioptrii puteau beneficia de această facilitate. De la 1 Mai, acest prag va fi redus la -/+ 6 dioptrii, oferind astfel posibilitatea de rambursare pentru aproximativ 105.000 de persoane suplimentare.
Este recomandat să vă consultați asigurarea de sănătate sau opticianul pentru a vă asigura că îndepliniți cerințele pentru rambursare și pentru a obține mai multe informații cu privire la procesul de reînnoire a intervenției, conform precizărilor Institutului Federal.
--------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News