Belgia. S-a făcut lumină în cazul românului găsit fără suflare în apartamentul său, în aprilie

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Trupul neînsuflețit al unui român, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit, la începutul lunii aprilie, într-un apartament din Anvers, regiunea Flandra din Belgia. Suspectul crimei, una alt conațional, a fost arestat în România. Tânărul de 26 de ani va fi predat autorităților belgiene.

Suspectul în cazul asasinării lui Ion P. în Grétrystraat din Anvers, în luna aprilie a acestui an, a fost arestat în România. Alexandru-Florin J., în vârstă de 26 de ani, a fost reținut în închisoarea din Constanța și urmează să fie extrădat în Belgia.

Trupul neînsuflețit al românului Ion P., în vârstă de 37 de ani, a fost găsit joi, 6 aprilie, într-un apartament de pe Grétrystraat din Anvers, acesta fiind ucis cu lovituri de cuțit. P. era cunoscut în comunitatea românească din Anvers sub numele de "Chinezul", în cartierul Grétrystraat oamenii îl cunoșteau ca fiind bărbatul care făcea invariabil drumeții cu husky-ul său. Colegul de apartament îi găsise trupul neînsuflețit, când se întorsese acasă după o săptămână de vacanță. Vecinii au declarat că auziseră discuții aprinse cu o zi înainte.

Divizia de agresiune a Poliției Judiciare Federale (FGP) a efectuat ancheta și a reușit să pună în evidență un posibil suspect. Cu toate acestea, acesta s-a dovedit a fi fugit deja în străinătate. Un mandat de arestare internațional a fost difuzat și a dus recent la arestarea bărbatului.

Belgia. Român, găsit fără suflare de colegul de apartament. Vecinii au auzit zgomote, dar n-au intervenit: „Erau mai energici”. Polițiștii îl caută pe călău

Alexandru-Florin J. (26 de ani) a fost prins în apropiere de Constanța. Presa românească, citând minutele instanței, a precizat că suspectul de crimă a fost arestat preventiv de către Tribunalul Constanța pentru o perioadă de 15 zile. Potrivit informațiilor citate de presa belgiană, bărbatul ar urma să fie predat în curând autorităților din Belgia. Apoi, el va putea fi audiat de anchetatori și pus sub acuzare în fața judecătorului de instrucție.

S-a făcut lumină în cazul românului găsit fără suflare în apartamentul său, din Belgia

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, la data de 11 iulie 2023, au identificat un bărbat, de 26 de ani, cercetat de autoritățile judiciare din Belgia pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior a fost prezentat Curții de Apel Constanța, unde s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 12.07.2023 şi până la data de 26.07.2023 inclusiv.

”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate J. Alexandru Florin pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 12.07.2023 şi până la data de 26.07.2023 inclusiv. Respinge cererea persoanei solicitate de luare a măsurii arestului la domiciliu. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie. Se comunică potrivit art. 102 alin. 6 din Legea nr. 302/2004. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la pronunțare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 12.07.2023”, potrivit minutei judecătorești a Curții de Apel Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel