Belgia. Trei bodyguarzi români, condamnați după ce au bătut doi studenți într-un hotel. Judecătorul i-a pus la punct

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Belgia. Trei bodyguarzi români au bătut câțiva studenți: „Să asiguri siguranța unui loc nu merge lovind cu bâta”
Belgia. Trei bodyguarzi români au bătut câțiva studenți: „Să asiguri siguranța unui loc nu merge lovind cu bâta”

Tribunalul Penal din Brabantul Valon, provincie valonă din Belgia, i-a condamnat ieri pe Alexandru I., Serghei M. și Constantin M. la câte doi ani de închisoare cu suspendare, și o amendă de câte 1.600 de euro.

Acești trei români au fost angajați ca bodyguarzi, în luna mai a anului 2021, pentru a preveni intruziunile în incinta Château de Limelette din Belgia, un fost hotel care nu mai este în funcțiune.

Câțiva studenți din Louvain-la-Neuve, un oraș universitar în Valonia din Belgia, puțin beți, au plecat acolo să facă "o explorare" pe 14 mai 2021. Unul dintre ei a fost lovit până i s-a fracturat tibia, iar bodyguarzii români îl legaseră de pământ cu un fir electric. Un al doilea a fost bătut în cap cu bastoane în timp ce încerca să scape și a trebuit să se ascundă într-un dulap din vechiul hotel pentru a scăpa de bodyguarzii români.

Belgia. Un român care a crezut că „îl atacă pe Satana”, condamnat la ani grei de închisoare: „Am crezut că fac parte dintr-un experiment”

Când polițiștii au ajuns la fața locului în noaptea de 14 mai 2021, studentul a ieșit din dulap și a alergat spre ei pentru a le explica ce s-a întâmplat. A fost rănit, iar rănile de la cap au trebuit să fie suturate. Cealaltă victimă, care avea și ea mai multe urme de lovituri, avea mâinile legate strâns la spate cu un cablu electric. El suferea de o fractură deschisă la tibie, iar bodyguarzii români l-au întins pe o podea cu gresie pe jos.

 

Judecător: „Să asiguri siguranța unui loc nu merge lovind cu bâta”



Audiați de polițiști, bodyguarzii români au susținut că se temeau de acești tineri, și că s-au apărat de intrușii care strigau și pe care nu i-au înțeles.

Belgia. Româncă adoptată, moarte tragică din cauza abuzurilor. Un fost bodyguard pentru familia regală a răzbunat-o și i-a ucis tatăl adoptiv

„Este logic, din moment ce acești bodyguarzi români nu vorbeau franceza. Dar acești tineri nu erau înarmați, nu reprezentau nicio amenințare pentru oameni și au fost bătuți în timp ce încercau să părăsească incinta. Să asiguri siguranța unui loc nu merge lovind cu bâta, inclusiv în cap. Nu îți acordă dreptul de a-l lovi pe cel pe care îl prinzi”, a precizat judecătorul.

Pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare aplicată implicit celor trei inculpați respectă rechizițiile procurorului.

Alexandru I., Serghei M. și Constantin M. au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel