Belgia. Un muncitor român a murit le loc, după ce căzut de pe opt metri. Anchetator: „Colegii au auzit doar o lovitură puternică"

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un bărbat de 64 de ani, de origine română, a căzut, luni, de pe o scară, de înălțimea de opt ​​metri, pe un șantier din Anvers. Muncitorul a murit pe loc, a declarat inspectoratul de muncă din Anvers.

Muncitorul român efectua luni lucrări de renovare la un imobil. „Probabil că a pășit greșit pe schelă, dar nimeni nu a fost martor la accident”, a explică Pieter Wyckaert, inspector de muncă.

La fața locului au ajuns polițiștii și ambulanța dotată cu medici. Din păcate, pentru muncitorul român nu s-a mai putut face nimic, bărbatul a murit la fața locului. „Colegii au auzit doar o lovitură puternică. Muncitorul a murit pe loc", a spus un anchetator, relatează sudinfo.be.    

Reamintim că și în Italia, un muncitor român, de 61 de ani, a murit, vineri dimineața, după ce a căzut de pe o schelă, de la o înălțime de zece metri într-un șantier din Bertoldi, un cătun al municipiului Lavarone. Ladislau Balogh, în vârstă de 61 de ani, cetățean român și rezident de mult timp în Veneto, a decedat pe loc.

 

Alt muncitor român, accident similar zilele trecute

 

Colegii românului povestesc că bărbatul lucra la una dintre cele două case, aflate în renovare. Era pe acoperiș, lângă o grindă de lemn, când s-a produs accidentul de muncă. Unii muncitori povestesc că victima s-a dezechilibrat și a căzut de pe acoperiș, între perete și schelă, apoi s-a lovit violent cu capul de pământ. Șeful de echipă a fost cel care a dat alarma.

Pompierii, ambulanța și un elicopter medical din localitatea Lavarone au intervenit la fața locului, dar pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic. Carabinierii și inspectorii de muncă urmează să verifice cine se face vinovat de producerea acestui incident fatal, scrie corrieredelveneto.corriere.it.

Primarul din Lavarone, Isacco Corradi, a ajuns și el la fața locului. „Aceasta este o veste tristă, care nu poate fi comentată. Problema deceselor pe șantiere ar trebuie să revină în atenția politicienilor: nu ar trebui să mori niciodată la locul de muncă", a declarat primarul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel