Acest pensionar spune că a ajuns să aibă relații alergice la livrările de pizza. Nu e de mirare. De aproape un deceniu, a primit mii și mii de cutii la ușa, fără să le comande și fără să știe cine i le trimite.
Jean van Landeghem, Pensionar: „Reporter: Ce simțiți în acest moment? Pensionar: Frică! Când vine seară, în jurul orei 20:00, mă cuprinde agitația. Când aud că o măşină opreşte în stradă, în dreptul casei mele, încep să tremur”.
Omul povestește că nu trece zi fără să primească măcar o pizza. Uneori, comandă nesolicitată vine şi după miezul nopţii. Momentul culminant a fost însă anul trecut când, într-o zi, s-a trezit cu nu mai puţin de zece livrări.
La una dintre acestea, curierul ținea în brațe 14 cutii de pizza.
Livrator pizza: „Când am ajuns la adresă am realizat că acolo am mai avut cel puțin alte cinci comenzi de livrare de la diferite restaurant”.
Cum e posibil ca acest asalt cu pizza să dureze de atâta vreme, iar expeditorul să rămână necunoscut? De fiecare dată comandă este plasată online, anonim.
A depus mai multe plângeri la poliție
Pensionarul în vârstă de 65 de ani a depus mai multe plângeri la poliție, dar fără succes. Bărbatul spune că nu are dușmani. Mai mult, inclusiv prietenii lui primesc din când în când câte o pizza, fără să fi dorit așa ceva.
Jurnaliștii belgieni au întrebat la poliție de ce anchetatorii nu caută adresa IP a misterioasei persoane care plaseză comenzile de pizza. Oficial, responsabilii poliției nu au vrut să facă declarații, dar au confirmat că a fost deschisă o anchetă
Pentru că refuză de fiecare dată comenzile de pizza, bărbatul nu trebuie să plătească pentru ele, dar factura este pusă în cârca serviciilor de livrare.
„Vreau ca instanța să-l facă să plătească toată factura”
Jean van Landeghem: „Vreau să-l prind și să am ac de cojocul lui. Și vreau ca instanța să-l facă să plătească toată factura”.
Una destul de mare după aproape 10 ani de comenzi, potrivit Știrile PRO TV. Belgianul speră că autoritățile îl vor găși în cele din urmă pe hărțuitor și nu are de gând să se mute din apartamnetul său, așa cum i-au sugerat unii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News