Fetița a scăpat de tentativa de răpire a românului datorită intervenției unui martor într-un mijloc de transport, în dreptul gării Lemonnier. Tentativa de răpire a avut loc marți, 1 februarie, cu puțin înainte de ora 16:30, atunci când fetița era în drum spre casă de la școală.
O mamă, în vârstă de 50 de ani, care dorește să rămână anonimă, a fost martoră la eveniment.
„Domnul a mers la tânăra care stătea în fața noastră și i-a atins pandantivul cu cheile pe care le avea la gât. M-am uitat la el de sus și mi-a spus: ”Ce, asta este fiica ta?” Am întrebat-o apoi pe fată la ce stație intenționa să coboare. Ea mi-a răspuns că la următoarea oprire și i-am spus să nu coboare. Acolo, bărbatul care coborâse deja din tramvai, a apucat-o de braț și a tras-o, spunându-i: ”Vii cu mine!” M-am ridicat apoi să o ajut pe această tânără. În cele din urmă, în timp ce o țineam de spate pentru a rămâne în tramvai, un bărbat l-a ținut pe suspect pe peron, ca să nu intre din nou în tramvai”, a spus martora.
Acest caz a fost luat „foarte în serios”
În cadrul procesului, Parchetul din Bruxelles a indicat că a deschis o anchetă, precizând totodată că acest caz a fost luat „foarte în serios”.
Potrivit informațiilor din presa din Belgia, presupusul răpitor, care a fost filmat de camerele de supraveghere Stib și a fost căutat activ, a fost arestat încă de atunci.
„Un suspect a fost acuzat de tentativă de răpire a unui minor în vârstă de 12 ani și a fost plasat sub un mandat de arestare sâmbătă, 5 februarie”, confirmă Sarah Durant, purtătorul de cuvânt al parchetului din Bruxelles. „În interesul anchetei, nu se vor face alte comentarii”, a adăugat ea.
Românul, cunoscut deja polițiștilor
Bărbatul care ar fi încercat să răpească fetița este Ioan, un român de 30 de ani, deja cunoscut Poliției pentru fapte de „amenințare”.
Camera de consiliu de la Bruxelles va examina astăzi legalitatea și prelungirea mandatului său de arestare.
Aceasta este o „uşurare” pentru micuţă, care nu mai îndrăznea să ia singură mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la şcoală. De asemenea, şi pentru mama ei, în vârstă de 44 de ani, care nu dorea decât „un singur lucru: ca răpitorul să fie arestat să nu poată să mai facă rău altui copil”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News