Berlin: O mașină cu mesaje de protest a intrat în gardul Cancelariei

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Șoferul unui automobil care a intrat în gardul cancelariei în jurul orei 10 a fost reținut de poliția berlineză. 

Incidentul nu a reprezentat un pericol pentru șefa executivului german Angela Merkel și angajații Cancelariei, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului pentru Deutsche Presseagentur (DPA). 

Șoferul mașinii a distrus cel puțin doi piloni de metal ai gardului, potrivit unui fotograf DPA. Poliția berlineză a anunțat pe Twitter că bărbatul a fost reținut. Pe mașină era scris: "Blestemaților de ucigași de copii și bătrâni" și "Stop politicii de globalizare". 

Incidentul a avut loc la doar câteva ore înaintea conferinței în care cancelara Angela Merkel urmează să dezbată cu premierii celor 16 landuri federale asupra prelungirii lockdown-ului. 

Poliția berlineză a declarat că nu pleacă, pe moment, de la premisa unei tentative de atentat motivat de ideologii extremiste, transmite Deutsche Welle.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel