Biden vrea suplimentarea bugetului pentru activităţi militare în Europa și un miliard de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden

Preşedintele SUA, Joseph Biden, propune, în proiectul de buget pentru anul fiscal 2023, reducerea deficitului bugetar federal, dar cere Congresului 6,9 miliarde de dolari în plus pentru intensificarea activităţilor militare în Europa şi un miliard de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei.

"Administraţia mea este pe cale să reducă deficitul federal cu peste 1.300 de miliarde de dolari anul acesta, diminuând la jumătate deficitul Administraţiei anterioare şi oferind cea mai mare diminuare anuală a deficitului din istoria SUA. Acesta este rezultatul direct al strategiei Administraţiei mele de a aduce pandemia sub control şi de a creşte economia (...). Cheltuim mai puţini bani decât fosta Administraţie şi avem rezultate mai bune: creştere economică puternică, ce a condus la majorarea veniturilor şi ne-a permis să diminuăm în mod responsabil fondurile pentru urgenţe", a declarat preşedintele Joseph Biden, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Casei Albe şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Solicit una dintre cele mai mari investiţii din istorie în securitatea noastră naţională, cu fondurile necesare pentru a garanta că armata noastră rămâne cea mai pregătită armată, cea mai instruită şi cea mai echipată din lume. În plus, cer investiţii continue pentru a răspunde în forţă la agresiunea lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, prin susţinerea de către SUA a nevoilor Ucrainei de tip economic, umanitar şi în materie de securitate", a subliniat Joseph Biden.

Proiectul de buget prevede, conform publicaţiei The Hill, măsuri de reducere a deficitului bugetar federal în următorul deceniu, inclusiv prin majorări de taxe aplicate persoanelor cu venituri foarte mari, precum şi suplimentarea fondurilor pentru programele de securitate şi apărare, la nivel intern şi extern, în cadrul planului bugetar de 5.800 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023.

Biden vrea suplimentarea bugetului pentru activităţi militare în Europa și un miliard de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei

 

Bugetul propus pentru programele de securitate şi apărare este de 773 de miliarde de dolari, în uşoară creştere faţă de anul 2022, potrivit datelor prezentate de Preşedinţia SUA. Proiectul prevede alocarea a 6,9 miliarde de dolari pentru activităţile militare americane în cadrul NATO, pentru Iniţiativa americană de Apărare Europeană şi pentru contracararea Rusiei. Asistenţa destinată Ucrainei este de încă un miliard de dolari.

Planul bugetar conţine şi fonduri pentru programe solide ale serviciilor de securitate din Statele Unite, inclusiv 30 de miliarde de dolari pentru autorităţile statele şi locale specializate în menţinerea ordinii şi 1,7 miliarde de dolari pentru secţia Departamentului Justiţiei care combate traficul de arme. De asemenea, preşedintele Joseph Biden propune 3,3 miliarde de dolari pentru proiecte de energie ecologică şi 18 miliarde pentru programe de rezilienţă climatică.

Administraţia de la Washington propune o serie de măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar federal cu 1.000 de miliarde de dolari în următorii zece ani. Concentrarea pe reducerea deficitului are rolul de a atenua preocupările membrilor Congresului şi ale mediilor de afaceri privind rata ridicată a inflaţiei. În cadrul măsurilor, preşedintele Biden vrea un impozit 20% aplicat persoanelor care deţin proprietăţi cu valoare mai mare de 100 de milioane de dolari. Acest impozit se va aplica veniturilor totale obţinute anual de această categorie de persoane. Proiectul de buget prevede şi majorarea impozitului corporativ de la 21% la 28%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel