Potrivit GCS, până sâmbătă în România au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 89.119 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 665 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până sâmbătă, 4.402 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 42 de decese (21 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.996. Dintre acestea, 461 sunt internate la ATI.
Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 2.210.071 teste. Dintre acestea 23.030 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.305 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.725 la cerere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News