Bilanț coronavirus România, 27 septembrie: Record de pacienți la terapie intensivă. Peste 1.400 cazuri noi raportate

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, 1.438 de noi cazuri de Covid-19 și 31 de noi decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore.

Potrivit GCS, până duminică, în România au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 98.607 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până duminică, 4.718 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.408. Dintre acestea, 535 sunt internate la ATI.

Până duminică, la nivel național, au fost prelucrate 2.366.178 de teste. Dintre acestea, 13.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.909 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.619 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.058 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.200 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.602 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel