Bilanț Coronavirus România, 8 septembrie. Cifrele zilei!

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul românilor infectați cu coronavirus. Informațiile sunt date publicității marți, 8 septembrie 2020, ra 13.00.

Până astăzi, 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.   

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 618 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 3.967 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.09.2020 (10:00) – 08.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități

460 de români în stare gravă

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.257 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.171 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  34.260 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel