Bilanțul pandemiei în lume: Peste 420.000 de morți și peste 7,5 milioane de cazuri de infectare

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 422.851 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, vineri, la orele 19.00 GMT. 

Peste 7.569.860 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.384.300 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.007 decese noi şi 131.826 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.239 de morţi noi, Statele Unite (856) şi Mexic (587).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 114.065 de decese pentru 2.031.173 de cazuri. Cel puţin 540.292 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 41.481 de morţi pentru 292.950 de cazuri, Brazilia cu 40.919 morţi (802.828 de cazuri), Italia cu 34.223 de morţi (236.305 cazuri) şi Franţa cu 29.374 de morţi (193.090 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (61), Spania (58), Italia (57) şi Suedia (48).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.064 de cazuri (şapte cazuri noi de joi până vineri), dintre care 4.634 de decese şi 78.365 de vindecări.

Europa totaliza vineri, la orele 19.00 GMT, 186.843 de decese pentru 2.363.480 de cazuri, SUA şi Canada 122.159 de decese (2.129.067 de cazuri), America Latină şi Caraibe 74.618 decese (1.528.388 de cazuri), Asia 21.852 de decese (786.631 de cazuri), Orientul Mijlociu 11.309 decese (534.020 de cazuri), Africa 5.939 de decese (219.599 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.676 de cazuri).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel