Bilanț coronavirus România, 30 septembrie. Record de cazuri noi, în ultimele 24 de ore: Peste 12.000 de români infectați

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 176 de pacienți au murit.

Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.233.668 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.118.816 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 928 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până joi, 37.041 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.09.2021 (10:00) – 30.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 176 de decese (89 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 176 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-9 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 la categoria de vârstă peste 80 ani.

165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 176 de pacienți decedați, 163 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Dintre cei 13 pacienți vaccinați, 11 prezentau comorbidități, 1 nu prezenta comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 58 și 86 de ani.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.168. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 315 sunt minori, 299 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.611.012 teste RT-PCR și 3.245.416 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.581 de teste RT-PCR (12.775 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.806 la cerere) și 42.395 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 61.976 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.630 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.120 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 166 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.134 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 859 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel