Bilanț COVID, 03 septembrie: SUTE de pacienți la Terapie Intensivă. O nouă zi cu peste 1.300 de infectări

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
bilant_covid_OMS
bilant_covid_OMS

Până astăzi, 3 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 91.256 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 39.275 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.619  pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 751 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.09.2020 (10:00) – 03.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 503 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.876.063 de teste. Dintre acestea 23.973 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.760 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.213 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 septembrie.

Pe teritoriul României, 9.655 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.988 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  34.217 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel