Bilanț COVID: 2.165 cazuri noi în ultimele 24 de ore; 108 persoane internate la terapie intensivă

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un număr de 2.165 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 9.000 de teste, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Conform ministerului, 393 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti - 756 şi în judeţele Ilfov - 172, Prahova - 138 şi Constanţa - 132.

Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 1,05 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti - 4,29, urmată de judeţele Ilfov - 2,93, Cluj - 2,33, Braşov - 2,25 şi Sibiu - 2,2.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.410 de teste RT-PCR (1.040 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.370 la cerere) şi 7.220 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.251.003 teste RT-PCR şi 10.486.989 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.963.934 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 72 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

108 persoane cu COVID - internate la terapie intensivă; un deces în ultimele 24 de ore

 

În unităţile sanitare de profil sunt internate 1.895 de persoane cu COVID-19, cu 171 mai multe faţă de ziua precedentă, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 108 de pacienţi, cu cinci mai mulţi faţă de ziua anterioară, dintre care 83 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 328 sunt minori, cu 63 mai mulţi faţă de ziua precedentă, doi fiind internaţi la ATI, restul pe secţii.

În ultimele 24 de ore a fost raportat un deces în rândul pacienţilor cu COVID-19.

Este vorba despre o femeie, cu vârsta peste 40 de ani, care prezenta comorbidităţi şi era nevaccinată.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 65.813 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel