Bilanț coronavirus Italia, 11 noiembrie: Scad cazurile noi. Record al numărului total de pacienți spitalizați

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Scad cazurile noi de coronavirus în Italia, dar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 623 de morți. Italia a depășit pragul de un milion de cazuri și bate recordul pacienților internați în spitale.

În Italia, de la începutul epidemiei de coronavirus, cel puțin 1.028.424 persoane au luat virusul SARS-CoV-2. În ultima zi, au fost 32.961 cazuri noi, conform Corriere della Sera.

În total au murit 42.953 de persoane, din care 623 doar în ultimele 24 de ore.

Italia a depășit pragul de un milion de cazuri totale și este, conform OMS, printre cele cinci țări care au înregistrat recorduri de noi cazuri, săptămâna trecută, alături de Statele Unite, Franța, India și Regatul Unit.

 

S-au făcut cu 7.882 mai multe teste față de marți

 

În ce privește decese, Italia ocupă locul 6 lume, în fața Franței și după Marea Britanie.

În ultima zi s-au făcut cu 7.882 mai multe teste față de marți. Din 100 de teste, 15 au fost pozitive.

Îngrijorătoare este și creșterea spitalizărilor, Italia înregistrând un nou record al numărului total de pacienți spitalizați, cu simptome: numărul lor total a ajuns la 29.444, din care 881 numai în ultima zi.

În timpul primului val, cel mai mare număr de persoane în spital a fost atins pe 4 aprilie, cu 29.010 de bolnavi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel