Dintre cei confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.917 sunt în Italia, 1.253, în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar.
De la începutul pandemiei şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 733 au fost declaraţi vindecaţi: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
GCS aminteşte că românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până luni au fost raportate 3 195 947 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit, Italia, şi Germania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News