Blue Air: Pasagerul român NU are RĂBDARE si nu ÎNȚELEGE

Narcis Popa |
Data publicării:

Traficul aerian atinge capacitatea maximă în perioadele de vârf, iar aeroporturile sunt supraaglomerate, astfel că pasagerii trebuie să aibă răbdare şi să înţeleagă că orice întârziere are ca scop siguranţa lor, a declarat, marţi, directorul general al Blue Air, Marius Puiu, într-o conferinţă de presă.

"Am observat că pasagerul român nu mai are răbdare. Noi operăm trei baze: Larnaca, Liverpool şi Torino şi pot să vă spun că, din experienţa personală, de fiecare dată când am avut întârzieri punctuale, pasagerii au stat liniştiţi şi au înţeles. Sfatul meu este să aibă puţină răbdare, puţină îngăduinţă şi, eventual, să încerce să vină mai devreme la aeroport", a spus Puiu.

La rândul său, directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu, a subliniat că nicio companie aeriană nu îşi doreşte să aibă întârzieri, iar călătorii trebuie să ştie că orice întârziere are drept scop siguranţa lor.

"Se văd semnele aglomerării spaţiului aerian şi mai toate aeroporturile îşi ating limita de capacitate în perioadele de vârf, iar investiţiile în noi capacităţi sunt scumpe şi necesită timp îndelungat. Orice pasager care a călătorit vara oriunde în lume se va plânge de cozi, de parcările pline şi de lipsa de capacitate. Nicio companie aeriană nu-şi doreşte să aibă întârzieri, inclusiv membrii echipajului doresc să ajungă acasă mai repede. Însă, sunt factori externi, precum traficul aglomerat, grevele, problemele meteo", a afirmat Constantinescu.

Aeroportul Otopeni, la limita MAXIMĂ 

El a arătat că şi aeroportul din Otopeni a ajuns la limita maximă din punctul de vedere al capacităţii.

"Aeroportul este utilizat 100%. Referitor la siguranţa pistelor, dacă acestea nu ar fi sigure, nu am fi lăsaţi să decolăm sau să aterizăm. Siguranţa este coloana acestei industrii. Sigur că pot apărea probleme punctuale, însă acest lucru se întâmplă pe toate aeroporturile unde operăm", a spus directorul comercial.

Blue Air a inaugurat, marţi, cea de-a doua aeronavă personalizată în cinstea Centenarului: un Boeing 737 pictat cu chipul Regelui Ferdinand I.

La eveniment au participat şi Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei României, alături de ASR Principele Radu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel