Dan Suciu a atras atenţia din star că nu este vorba despre un nou mod de calcul, ci despre găsirea unui nou referenţial.
"Nu este vorba despre o schimbare a modului de calcul a ROBOR. Avem în acest moment, ca referinţă pentru creditele în curs, ROBOR la 3 luni, care este un indicator de piaţă monetară, care se calculează pe baza unor cotaţii oferite între bănci. Acest indicator va rămâne ca atare.
Înţeleg de la ministrul Finanţelor că se caută un alt referenţial pentru rate, pentru credite. Acest referenţial să fie dat de media tranzacţiilor efective între bănci, care este altceva decât ROBOR la 3 luni. Deci se caută un alt referenţial", a explicat purtătorul de cuvânt al BNR, la Realitatea TV.
Care va fi efectul asupra creditelor bancare
Dan Suciu a mai punctat că au fost perioade de timp în care acest referenţial a fost mai mic decât ROBOR la 3 luni. Însă chiar luna trecută indicele ROBOR a fost mai scăzut decât media tranzacţiilor efective între bănci.
"Rămâne de văzut dacă aceste schimbări se vor aplica şi creditelor în curs, trebuie văzut proiectul de lege cum arată şi ce modificări implică. (...) Banca Naţională a susţinut un lucru ferm şi anume ca eventuala taxă bancară să fie decuplată de ROBOR. Acesta a fost obiectivul principal al băncii centrale, pentru că ar fi afectat politica monetară a băncii centrale", a mai completat Dan Suciu, în intervenţia de la Realitatea TV.
Citeşte şi: OUG 114. Precizări despre ROBOR. Teodorovici: "Abia aştept să termin cu ordonanţa asta"
Purtătorul de cuvânt al BNR a precizat că a pus la dispoziţia Ministerului de Finanţe toate informaţiile necesare ca ei să ia decizia în cunoştinţă de cauză.
Declaraţia reprezentantului BNR vine după ce ministurl Finanţelor, Eugen Teodorovici a anunţat că săptămâna viitoate Guvernul va modifica OUG 114/2018 printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, iar una din principalele modificări va fi stabilirea ROBOR în funcţie de tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News