Boală misterioasă, care debutează cu stări de greață, crampe musculare și abdominale. Sute de persoane din India s-au infectat deja

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
boala-misterioasa
boala-misterioasa

O boală misterioasă pune pe jar India. Nu are nicio legătură cu Sars-Cov-2, iar doctorii nu știu ce ar putea să provoace stare de rău a pacienților. Prima cauză la care s-au gândit ar fi poluarea teribilă din această țară.

Peste 220 de oameni care locuiesc pe coasta de est a Indiei au ajuns la spital în stare gravă. Mai întâi au avut stări de greață, apoi crampe musculare și abdominale ca în cele din urmă cei mai mulți să leșine. Toți pacienții au fost testați pentru Covid, dar rezultatul a fost negativ.

"Oamenii care s-au îmbolnăvit, în mod special copiii, au început brusc să vomite după ce au acuzat arsuri în zona ochilor. Unii au leșinat sau au avut convulsii", spune un purtător de cuvânt al guvernului. Boala ale cărei cauze sunt incerte se suprapune peste pandemia de coronavirus, iar estul Indiei este regiunea cea mai afectată de Covid. Totuși testele de sânge arată că nu există nici o proba privind prezența unei infecții virale.

A fost exclusă și varianta poluării apei sau aerului după ce specialiștii au făcut o anchetă în zonele unde locuiesc pacienții. S-au luat probe de la bolnavi și locuințele acetora. Doar rezultatele testelor de laborator vor putea face lumină în cazul acestei boli misterioase.  Opoziția indiană crede că este vorba despre o contaminare pe care guvernul înearcă să o mușamalizeze și a acerut o anchetă în zonă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel