Bogdan Aurescu, despre cât de aproape suntem de călătoria în SUA fără vize: „Îndeplinim toate condiţiile, cu o excepție”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Român arestat în Germania cu 100.000 de euro falși ascunși în valiză. Se întorcea din Italia / Pasaport
Român arestat în Germania cu 100.000 de euro falși ascunși în valiză. Se întorcea din Italia / Pasaport

Bogdan Aurescu, desemnat pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, a declarat că rata de refuz a cererilor de viză pentru Statele Unite este mai mică decât cea din anul fiscal anterior, dar tot nu e suficientă pentru a permite intrarea României în programul Visa Waiver. Aceasta este, de altfel, singura condiție pe care încă nu o îndeplinim.

„Noi îndeplinim toate condiţiile, cu excepţia celei referitoare la rata de refuz a cererilor de viză, care acum e la circa 9,11%. Este în scădere faţă de anul fiscal american anterior, când aveam 10,44%, dar nu este suficient. Pragul este cel de 3%", a declarat Bogdan Aurescu, la audierea din comisiile reunite de specialitate din Parlament.

Pentru a intra în programul Visa Waiver acum se acționează pe două paliere: unul vizează reducerea acestei rate, iar altul modificarea legislaţiei americane.

„Am decis împreună cu partea americană să demarăm o campanie publică de informare, MAE cu ambasada americană de la Bucureşti, dar şi cu ambasade, misiuni americane din alte state. Important este ca cetăţeanul român, când aplică pentru o viză de scurtă şedere în America, să facă acest lucru doar dacă îndeplineşte toate condiţiile pentru a obţine această viză. În caz contrar, riscul este de a alimenta în continuare această rată de refuz", a explicat Aurescu.

El a spus apoi care sunt cele două inițitive din Congresul american care ne-ar putea ajuta: una prevede oferirea de excepții la pragul de 3% pentru statele care sunt partenere strategice şi aliate ale SUA şi care alocă 2% din PIB pentru Apărare, alta care prevede ridicarea pragului la 10% pentru statele care îndeplinesc anumite condiții. România ar putea beneficia de ambele inițiative.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel