Bogdan Aurescu, precizări despre cei 180 de români din regiunile atacate

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că niciun cetățean român nu a fost afectat în urma atacurilor din regiunea Erbil a Irakului, în regiune existând o comunitate de aproximativ 180 de cetățeni români.

"Atacurile cu rachetă asupra bazelor din Irak, care găzduiesc militari americani și ai coaliției împotriva Daesh nu contribuie, în niciun caz și în niciun fel, la reducerea tensiunilor în Irak și în regiune, ci, din contră, pot conduce la o tensionare suplimentară a situației de securitate din Irak și din vecinătate. Militarii români care fac parte din coaliția împotriva Daesh nu au fost afectați de aceste atacuri. De asemenea, având în vedere că o serie de rachete au vizat regiunea Erbil, în care se găsește o comunitate de aproximativ 180 de cetățeni români, prin consulatul României am putut confirma că cetățenii români nu sunt afectați de aceste evoluții", a a afirmat Bogdan Aurescu la Bruxelles, citat de Mediafax.

Ministrul a explicat că forțele coaliției împotriva Daesh au ca scop antrenarea militarilor irakieni pentru a răspunde provocării pe care o reprezintă Statul Islamic.

Iranul a desfășurat atacuri cu rachete la baze militare din Irak, unde erau staționate trupe americane, au informat oficialii de la Washington și Teheran.

Relațiile deja tensionate între SUA și Iran s-au înrăutățit după ce armata americană l-a asasinat vineri pe generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel