Grădina şi interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, începând de săptămâna viitoare.
"La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor fi deschise cetăţenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la Biserică. Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni. Este un semn de respect faţă de cetăţenii României şi un semn de deschidere din partea Administraţiei Prezidenţiale", a declarat preşedintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute pe Platoul Marinescu al Palatului Cotroceni.
El a menţionat că asigurarea transparenţei, a deschiderii şi a respectului faţă de cetăţeni reprezintă "un pas de bază" pentru recâştigarea încrederii în instituţiile statului.
"Un punct important este şi posibilitatea de a-i vedea pe militarii Batalionului de Gardă. Vor fi prezenţi la fiecare final de săptămână, în aşa fel încât copiii noştri să se poată inspira din această elită a Armatei Române", a subliniat Bolojan.
Consilierul prezidenţial George-Vladimir Duhan a precizat că vizitarea Complexului Palat Cotroceni va fi permisă în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00.
"Publicul vizitator va avea ocazia să intre pe poarta de acces Marinescu şi să parcurgă axul central plus o parte (...) a Grădinii Palatului, urcând ulterior pe Aleea Sinaia şi ajungând la intrarea Muzeului Naţional Cotroceni, de unde, practic, vor ajunge în zona Bisericii Cotroceni şi vor putea ulterior, achitând contravaloarea biletelor dedicate, să viziteze spaţiile Muzeului Naţional Cotroceni", a completat el.
Duhan a subliniat că premiera este dată de integrarea sălilor oficiale de reprezentare şi protocol, în care au loc activităţile oficiale, în circuitul de vizitare a Muzeului Cotroceni.
Directorul general al Muzeului Naţional Cotroceni, Ana Maria Ludatşer, a punctat că, pentru prima dată în istoria instituţiei, publicul va avea acces liber, inclusiv în zilele de marţi, miercuri şi joi, nemaifiind nevoie de programare prealabilă.
"Oamenii pot să vină şi să viziteze neîngrădit. Vor avea la dispoziţie varianta de a solicita un tur ghidat, asigurat de specialiştii muzeului, şi va fi limba română, engleză, franceză, italiană, spaniolă, şi tot ceea ce ştiu colegii mei să facă atât de bine. Dacă îşi doresc să viziteze liber, vor putea să opteze pentru un bilet şi un acces liber. Şi noi mai avem un format, care se cheamă 'tur expoziţional', un bilet de 10 lei, şi în acest tur vor intra doar expoziţiile temporare pe care muzeul le realizează conform agendei culturale şi care fie sunt de artă sau de istorie, în funcţie de cum este realizat calendarul cultural", a informat Ana Maria Ludatşer.
La finalul conferinţei de presă, militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" au prezentat exerciţii de tip drill team, iar fanfara militară a cântat pe platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News