Rusia a folosit o fotografie veche din Slovenia pentru a arăta "bomba murdară" a Kievului

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Rusia a folosit o fotografie din Slovenia datată 2010 pentru a susţine pe Twitter afirmaţiile despre o "bombă murdară" care ar fi pregătită de Ucraina, a declarat miercuri guvernul sloven, relatează AFP.

Utilizarea fotografiei "a fost făcută necorespunzător şi fără aprobarea autorităţilor slovene", a declarat Dragan Barbutovski, consilier al biroului premierului Robert Golob.

Anterior, guvernul sloven a publicat o serie de tweet-uri în limba engleză în care denunţa faptul că "fotografia folosită de Ministerul rus de Externe pe Twitter" este "o fotografie a Agenţiei Slovene pentru Deşeuri Radioactive (ARAO)".

Ministerul rus de Externe a postat luni pe Twitter următorul mesaj, tot în limba engleză: "Ministerul rus al Apărării: conform informaţiilor de care dispunem, două organisme ucrainene au primit ordinul să creeze #bomba murdară".

Textul a fost ilustrat cu fotografii reprezentând în special o centrală nucleară, un loc de depozitare a deşeurilor radioactive, reactoare de cercetare ştiinţifică precum şi saci din plastic care conţin uraniu şi plutoniu uzaţi.

Cuvântul "radioaktivno", care înseamnă "radioactiv" în slovenă, se afla pe sacii din plastic.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia are cunoştinţă despre planurile Ucrainei de a utiliza o "bombă murdară", reluând o acuzaţie nefondată făcută în mod repetat de Moscova în ultimele zile, notează Reuters.

SUA, Europa şi NATO au calificat acuzaţia împotriva Ucrainei drept o invenţie a Rusiei, în timp ce guvernul ucrainean a avertizat că Rusia denunţă adesea astfel de probleme atunci când intenţionează să folosească ea însăşi arme interzise, cel mai adesea sub "steag fals" şi apoi să dea vina pe Kiev, notează agenţiile de presă internaţionale.

O bombă radiologică sau "bombă murdară" constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel