Brancardierul care ar fi deconectat o pacientă de la aparate, plasat în arest la domiciliu

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti a fost reţinut, anchetatorii stabilind că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor şi, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.

”La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Sâmbătă el a fost dus în fața magistraților de la Judecătoria Sectorului 3 din București. Aceștia au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

În schimb, judecătorii au decis să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, potrivit sentinței postate pe portalul instanţelor de judecată. Bărbatul are interdicţia de a părăsi domiciliul și i s-a interzis să ia legătura cu mai mulţi martori din acest dosar. 

Procurorii au precizat că, în data de 10.12.2020, ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Femeia, în vârstă de 65 de ani, care se afla în stare gravă în urma infecției cu COVID-19, a murit după ce a fost deconectată de la aparate. În spitale, deconectarea unui pacient de la aparate este făcută de asistentele medicale, nu de brancardieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel