Brexit. Ue dă undă verde pentru începerea negocierilor

Andreea Cosma |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat luni mandatul negociatorului pentru Brexit, Michel Barnier, prin care îşi stabilesc condiţiile legate de viitoarele relaţii comerciale cu Regatul Unit, au declarat pentru France Presse mai multe surse europene.

"Avem un acord privind mandatul la nivel de ambasadori, care l-au adoptat prin consens. E o veste bună", a spus una dintre surse, potrivit căreia acest acord "ar urma să permită condiţii de concurenţă echitabile pe termen lung" între Regatul Unit şi UE, unul din cele mai spinoase aspecte ale negocierilor.

"Mandatul a fost clarificat în toate punctele unde era necesar", a afirmat o altă sursă.

După unda verde din partea ambasadorilor europeni, acest mandat, rod al discuţiilor între capitale, urmează să fie adoptat oficial marţi, în cadrul unei reuniuni ministeriale la Bruxelles.

Acest pas va deschide calea primelor negocieri - la începutul lui martie - între UE şi Marea Britanie, la puţin peste o lună de la retragerea acesteia din blocul comunitar, la 31 ianuarie.

Londra şi Bruxelles dispun de numai câteva luni - până la sfârşitul acestui an - pentru a se înţelege în legătură cu viitoarea lor relaţie, în perioada de tranziţie britanicii urmând să aplice în continuare regulile europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat îndoiala, sâmbătă, în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge la un acord global înainte de sfârşitul anului. Într-o "declaraţie politică" semnată la finele lui 2019 cele două părţi s-au angajat să încheie "un parteneriat ambiţios", cu "angajamente ferme" care să garanteze o concurenţă "echitabilă", dar această poziţie comună a devenit ulterior mai nuanţată.

Europenii rămân deschişi unui parteneriat larg, care să cuprindă un acord comercial, fără cote sau drepturi vamale, dar - la presiunea Franţei - au înăsprit tonul în ce priveşte cele solicitate în contrapartidă, cerând, de teama unei concurenţe neloiale, ca Londra să respecte în continuare anumite reguli ale UE, în special în materie de ajutoare de stat, mediu, dreptul muncii şi fiscalitate.

În ce-i priveşte, britanicii par să se mulţumească să încheie cu Bruxelles un acord comercial de bază, similar celor negociate de UE cu Canada şi Japonia, dar care să le menţină capacitatea de a-şi reglementa economia aşa cum doresc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel