''Moţiunea nu va fi dezbătută'', a anunţat John Bercow, care a estimat că ar fi ''repetitiv'' să organizeze un al doilea vot pe acelaşi subiect.
Moţiunea a fost amendată sâmbătă, ceea ce a constrâns guvernul condus de Boris Johnson să solicite Uniunii Europene o amânare a Brexitului, prevăzut pentru 31 octombrie.
''Pe scurt, moţiunea de astăzi este în esenţă aceeaşi ca cea de sâmbătă şi Camera (Comunelor) a decis în acest dosar. Circumstanţele de astăzi sunt în esenţă aceleaşi ce cele de sâmbătă. Decizia mea este aşadar aceea că moţiunea nu va fi dezbătută azi pentru că ar fi repetitiv şi haotic să facem acest lucru'', a explicat preşedintele Camerei Comunelor.
Camera Comunelor a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, dar premierul Boris Johnson a declarat că nu va negocia cu UE nicio nouă amânare a ieşirii din blocul comunitar.
Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin, amendamentul primind 322 de voturi pentru şi 306 împotrivă, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News