BREXIT. Decizie crucială luată în miezul nopții. Răsturnare de SITUAȚIE

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:

Liderii europeni şi premierul britanic, Theresa May, au căzut de acord în cursul nopţii de miercuri spre joi să amâne Brexitul pentru cel mai târziu la 31 octombrie 2019, notează AFP.

Principalele concluzii ale acestui summit extraordinar sunt:

"Consiliul European a acceptat o amânare pentru a permite ratificarea acordului de retragere. O asemenea amânare trebuie să dureze numai timpul necesar şi, în toate cazurile, nu mai departe de 31 octombrie 2019. Dacă acordul de retragere este ratificat de cel două părţi înainte de această dată, ieşirea (Regatului Unit) va avea loc în prima zi a lunii următoare".

Această extindere "nu poate fi un mijloc de a slăbi funcţionarea normală a Uniunii şi instituţiilor sale. Dacă Regatul Unit mai este membru al UE la 23-26 mai şi nu a ratificat acordul de retragere până la 22 mai 2019, trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Dacă nu îndeplineşte această obligaţie, ieşirea (Regatului Unit) va avea loc la 1 iunie 2019".

Acordul de retragere nu poate fi renegociat



Pe de altă parte, Consiliul European "reafirmă că acordul de retragere nu poate fi renegociat".

"Consiliul European subliniază că perioada amânării nu poate fi utilizată pentru a începe negocieri privind viitoarea relaţie" dintre UE şi Londra, este, de asemenea, subliniat în concluzii.

Pe durata acestei amânări, "Regatul Unit va rămâne un stat membru cu toate drepturile şi îndatoririle" şi are dreptul de a revoca procesul de ieşire din UE "în orice moment".

"Consiliul European ia notă de angajamentul Regatului Unit de a acţiona în mod responsabil şi constructiv în perioada de extindere (...) şi aşteaptă din partea Regatului Unit să îşi îndeplinească acest angajament" conform "statului său de ţară în curs de ieşire".

Regatul Unit va trebui în special "să se abţină de la orice măsură ce ar putea pune în pericol obiectivele Uniunii". De asemenea, cei 27 se vor putea reuni fără Regatul Unit "pentru a discuta subiecte legate" de perioada post-Brexit.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel