Brexit. Liderii partidelor de opoziție, scrisoare pentru Regina Elisabeta

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedintele Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, şi lidera Partidului Liberal Democrat, Jo Swinson, i-au scris miercuri Reginei Elisabeta a II-a pentru a denunţa intenţia premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul de la Londra până la 14 octombrie, relatează Reuters şi dpa.

Jeremy Corbyn a spus că a redactat o scrisoare adresată Reginei pentru a protesta ''în termenii cei mai fermi posibili în numele Partidului Laburist'', exprimându-şi speranţa că ''toate celelalte partide de opoziţie se vor alătura'' iniţiativei laburiştilor.

De asemenea, liderul laburist a solicitat o întrevedere cu Regina Elisabeta a II-a pe acest subiect.

La rândul său, Partidul Liberal Democrat a anunţat că i-a scris Reginei pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de intenţiile şefului executivului de la Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit. 

Întrebat în legătură cu criticile unor membri ai parlamentului privind faptul că li se refuză timpul necesar pentru a dezbate şi vota cu privire la Brexit, premierul britanic a răspuns: ''Este complet neadevărat. Dacă vă uitaţi la ce facem noi, (vedeţi că) prezentăm un nou program legislativ. Va fi timp suficient de ambele părţi ale acestui summit crucial (al liderilor UE) de pe 17 octombrie, timp suficient în parlament pentru membrii săi să dezbată despre UE, să dezbată Brexitul şi toate celelalte subiecte, timp suficient'', a precizat Boris Johnson.

Potrivit Reuters, anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie va însemna practic închiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie şi va reduce intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, notează Reuters. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel