BREXIT. Lovitură dură pentru Marea Britanie. Vești pentru români

Narcis Popa |
Data publicării:

Vești noi despre Brexit, care ar putea afecta și românii aflați la muncă în Regatul Unit: Guvernul german, una dintre forțele Europei, care are un cuvânt greu de spus, a exclus miercuri orice renegociere a acordului privind Brexitul cu Uniunea Europeană, dorită de premierul britanic Theresa May, relatează AFP.

''O redeschidere a acordului de retragere nu este pe ordinea de zi'', a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, a doua zi după ce Theresa May a obţinut un mandat din partea parlamentului său pentru a renegocia cu Bruxelles-ul acordul pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar pe 29 martie şi ''plasa de siguranţă'' (''backstop'') prevăzută pentru Irlanda.

May a primit imediat un răspuns negativ din partea Uniunii Europene.

Cu toate acestea, guvernul german a salutat faptul că parlamentul britanic s-a pronunţat împotriva unui 'Brexit dur' - o ieşire din UE fără un acord, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Berlinul a luat de asemenea cunoştinţă de dorinţa deputaţilor de a obţine 'clarificări privind viitorul regim vamal între Irlanda şi Irlanda de Nord'.

Revine în prezent premierului Theresa May, negociatorului UE Michel Barnier şi preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker 'să dea explicaţii concrete în legătură cu acest subiect', a mai spus Steffen Seibert.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel