BREXIT. Petiție online pentru a rămâne în UE. UN MILION de semnături într-o SINGURĂ ZI

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

O petiție online pentru ca Marea Britanie să rămână în UE se apropie de un milion de semnături într-o singură zi. 

O petiţie pentru revocarea Articolului 50 şi rămânerea în Uniunea Europeană a adunat peste 860.000 de semnături în 24 de ore, până joi.

Publicată pe websiteul parlamentului britanic, petiţia are următorul mesaj: "Guvernul susţine în mod repetat că ieşirea din UE este 'voinţa poporului'. Trebuie să punem capăt acestei aserţiuni, dovedind puterea susţinerii publice acum, pentru rămânerea în UE. Un vot popular ar putea să nu aibă loc, aşa că votaţi acum".

Petiţiile care cumulează peste 100.000 de semmnături sunt automat luate în calcul pentru a fi dezbătute în parlament. Petiţia a fost publicată miercuri noaptea de Margaret Anne Georgiadou.

A adunat peste 100.000 de semnături în primele două ore, iar de aici a explodat, joi dimineaţă. Traficul a fost atât de intens, încât website-ul parlamentului britanic s-a blocat timp de câteva ore, joi.

"Aproape 2.000 de semnături sunt completate în fiecare minut", a scris pe Twitter Comisia pentru Petiţii din parlamentul britanic.

"Rata de semnare a petiţiei este cea mai mare pe care a întâmpinat-o vreodată acest website şi am fost nevoiţi să facem unele modificări, pentru a asigura că site-ul rămâne stabil şi deschis unor semnături şi petiţii noi". O hartă a semnatarilor petiţiei arată că mulţi dintre adepţii rămânerii în UE au scris din Edinburgh, London, Bristol, Cambridge şi Brighton.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel