Brexit. Protest de amploare la Londra. Jumătate de milion de britanici în stradă. Video

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Peste 500.000 de britanici anti-Brexit, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană. 

Mitingul, organizat la apelul asociaţiei People's Vote, a început în Park Lane şi urmează să se încheie în Parliament Square. La miting urmează să ia cuvântul şi primarul Londrei, Sadiq Khan.

"Permiteţi-mi să o spun clar şi răspicat: dacă se iveşte prilejul în Camera Comunelor, parlamentarii SNP (Partidul Naţional Scoţian) vor susţine o cerinţă a People's Vote care include opţiunea rămânerii în Uniunea Europeană", a declarat într-un mesaj video de susţinere şefa guvernului scoţian Nicola Sturgeon, care a acuzat guvernul conservator al premierului britanic Theresa May că a gestionat defectuos negocierile de "divorţ" cu UE.

Ideea unui nou referendum a câştigat popularitate în ultimele luni în Regatul Unit şi personalităţi politice de toate culorile o susţin, precum fostul prim-ministru laburist Tony Blair.

Vezi imagini live:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel