BREXIT. Termenul final impus de UE pentru Marea Britanie

Narcis Popa |
Data publicării:
brexit
brexit

Regatul Unit are termen până la mijlocul lunii martie să adopte acordul privind Brexit-ul încheiat cu Uniunea Europeană, au afirmat surse diplomatice din cadrul blocului comunitar, care au adăugat că, în caz contrar, ar fi prea târziu pentru ca liderii din celelalte state membre ale UE să-l aprobe înaintea retragerii propriu-zise din UE a britanicilor, programată la 29 martie, relatează miercuri Reuters.

"Au termen până la 10 martie, poate cel mai târziu 15 martie", a declarat un diplomat european, subliniind că blocul comunitar are nevoie de timp pentru a pregăti aprobarea acordului la summitul şefilor de stat şi de guvern din UE din 21-22 martie.

"În caz contrar, ei (britanicii) vor fi forţaţi să amâne Brexit-ul sau să iasă fără un acord'', a spus el.

Un alt diplomat a declarat de asemenea că mijlocul lunii martie este un termen limită efectiv pentru obţinerea unui acord pentru Brexit în parlamentul de la Londra.

Pe de altă parte, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a insistat că soluţionarea problemei legate de "backstop" (plasa de siguranţă) este singura modalitate de a evita un Brexit dur pe 29 martie. Schimbări obligatorii la "plasa de siguranţă" sau "backstop", care ar trebui să prevină revenirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, este "singura cale" de a evita un Brexit fără acord, a apreciat şeful diplomaţiei britanice.

"Aceasta este într-adevăr singura cale de ieşire din această situaţie", a spus Jeremy Hunt în cadrul unui discurs la Berlin. "Cred că problema privind o prelungire (a termenului de 29 martie) este că aceasta nu va rezolva nimic'', a adăugat el.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a admis că este nemulţumit de ieşirea Marii Britanii din UE şi de alte evoluţii politice de pe întreg continentul în contextul în care se apropie de încheierea mandatului său, notează dpa.

"Am venit la Bruxelles în 2014 pentru a construi ceva - şi acum sunt preocupat de o demolare", a declarat marţis seară Juncker, referindu-se la Brexit într-un discurs rostit la parlamentul din landul Baden-Wuerttemberg, în Stuttgart.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel