Brexit. Theresa May va prezenta un nou proiect de lege, în luna iunie

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Theresa May va prezenta parlamentarilor britanici în prima săptămână din luna iunie, pentru a treia oară, proiectul de lege privind acordul de retragere a Marii Britanii din UE, a anunţat marţi un purtător de cuvânt din Downing Street, informează Reuters şi AFP.

Anunţul a fost făcut la încheierea unei întâlniri a premierului britanic cu şeful opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn.

"În această seară, prim-ministrul s-a întâlnit cu liderul opoziţiei (Jeremy Corbyn) în Camera Comunelor pentru a-i transmite dorinţa noastră clară de a încheia negocierile şi a concretiza rezultatul referendumului de a părăsi UE", a spus purtătorul de cuvânt, menţionând că discuţiile au fost utile şi constructive.

Citeşte şi: Brexit. Theresa May, pusă la colț de propriul partid pentru a renunța la oferta opoziției

Executivul britanic consideră că prezentarea proiectului "este imperativ să fie făcută la acea dată" pentru ca Regatul Unit să poată părăsi UE "înaintea vacanţei parlamentare de vară", care începe în luna iulie.

 

Proiectul de lege privind Brexit, prezentat pentru a treia oară

 

Totodată, executivul britanic speră să evite, astfel, ca deputaţii britanici aleşi în scrutinul europarlamentar din 23 mai să preia mandatele în noua legislatură a Parlamentului European, a cărei primă sesiune plenară este prevăzută să aibă loc pe 2 iulie.

Citeşte şi: Theresa May DEMISIONEAZĂ din funcția de premier. Când va face anunțul

Mai devreme în cursul zilei de marţi, un purtător de cuvânt al premierului britanic a declarat că "dacă Parlamentul nu adoptă un acord de ieşire (din UE), aprobat de regină, până pe 30 iunie, europarlamentarii britanici îşi vor prelua mandatele, la trei ani după referendumul care a decis ieşirea Regatului Unit din UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel