Politicianul a declarat publicului de la Festivalul Fringe de la Edinburgh că crede „cu tărie" că Camera Comunelor „trebuie să-şi facă voia" în ceea ce priveşte Brexitul, informează The Telegraph preluat de agențiile internaționale de presă.
„Şi dacă va exista o tentativă de a ocoli sau, Doamne fereşte, de a închide parlamentul, asta este o anatemă pentru mine. Voi lupta până la ultima suflare pentru a opri acest lucru", a mai spus Bercow.
Potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii luni, majoritatea britanicilor cred că premierul Boris Johnson trebuie să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană „prin orice mijloace", chiar dacă asta implică suspendarea parlamentului.
Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să obţină un acord de Brexit cu Bruxellesul, în pofida faptului că mulţi parlamentari se opun unei ieşiri fără acord.
Citește și Brexit. Noul premier britanic vrea să acorde vize DOAR pentru cei mai inteligenți oameni
Sondajul de opinie arată că 54% dintre respondenţi au răspuns că sunt de acord cu declaraţia: „Boris Johnson trebuie să realizeze Brexitul prin orice mijloace, inclusiv prin suspendarea parlamentului dacă este necesar, pentru a-i împiedica pe membrii parlamentului să îl oprească".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News